-
“În economia de piață, să trăiești bine înseamnă, înainte de toate, să muncești bine. Trebuie să înțelegem această idee simplă, căci numai astfel vom reface șansele dezvoltării economice a României“[1]. Orice lider politic vine la putere purtat de valuri de speranta, in care se amesteca tot atatea asteptari din partea celor care si-au dat votul. […]
-
Legea concurenței nr.21/1996, republicată, a fost modificată și completată prin OUG nr.77/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 893 din 09 decembrie 2014 – Partea I. Prin OUG nr.77/2014 a fost adoptată și o nouă reglementare în materia procedurilor naționale în domeniul ajutorului de stat, care se va aplica din ianuarie 2015. Prevederile care modifică Legea […]
-
Valentin Mircea, expert în concurenţă, a declarat, marţi, la conferinţa Mediafax Talks about Competition, că Loteria Română este un exemplu – şcoală de discriminare prin care statul vrea să-şi favorizeze propria firmă în dauna unui sector privat altminteri ultrareglementat şi suprataxat Valentin Mircea, partener la Mircea&Asociaţii, apreciază că statul român interferează cu economia de piaţă […]
-
JURIDICE.ro: Ati susținut la finalul lunii martie, în direct pe JURIDICE.ro (o premieră), teza de doctorat cu un subiect original – invocarea regulilor de concurență în litigii private, inclusiv pentru plata de despăgubiri. Despre ce este vorba mai precis? Valentin Mircea: Este într-adevăr o temă originală, în premieră, în care este abordat un subiect considerat […]
-
Autor: Valentin Mircea Consiliul Concurenţei trece în această perioadă prin schimbări profunde la finalul cărora ar trebui ca autoritatea română de concurenţă să devină chiar şi mai puternică decât a fost până acum. Procesul de transformare este gestionat de o echipă de experţi de top ai Băncii Mondiale şi cuprinde toate aspectele care privesc funcţionarea […]
-
În data de 27 martie 2014 (15:00), în Sala de Consiliu a Facultății de Drept din Universitatea Bucureșt (Bd.Mihail Kogălniceanu nr.34-36, sector 5), va avea loc susținerea publică a tezei de doctorat cu titlul ”Răspunderea civilă delictuală în materia concurenței”, de către Mircea Valentin. Participarea este liberă, în limita locurilor disponibile, cu condiția înregistrării prealabile […]
-
Jean-Stéphane Gourévitch s-a alaturat firmei de avocatura Mircea si Asociatii in calitate de colaborator al echipei de telecomunicatii. Noul colaborator are peste 20 de ani experienta in domenii precum dreptul concurentei si al telecomunicatiilor. Jean-Stéphane Gourévitch a detinut pozitii de conducere in cadrul unor companii ce activeaza in sectorul telecomunicatiilor precum: Orange, France Telecom, Verizon, […]
-
Jean-Stéphane Gourévitch s-a alăturat Mircea si Asociaţii în calitate de Colaborator al Echipei de Telecomunicaţii. Jean-Stéphane are peste 20 de ani experienţă în dreptul concurenţei şi al telecomunicaţiilor. În prezent Jean-Stéphane Gourévitch este Managing Director al firmei de consultanţă Mobile Convergence Ecosystems Ltd. din Londra şi lucrează pe plan internaţional pentru unele din cele mai […]
-
Dezvoltarea sectorului online trebuie să se facă echilibrat, în funcţie de cererea pieţei, ritmul şi gradul în care avansează piaţa să fie dictate de industrie şi de consumatori, nu de Guvern, rolul acestuia fiind doar asigurarea unui cadru favorabil, cred specialiştii în domeniu. “Dezvoltarea digitală trebuie să fie generată de ceea ce cer afacerile sau […]
-
18 Mar '14
Autor: Adrian Seceleanu – www.zfcorporate.ro Valentin Mircea: Cum convergenţa este bidirecţională, aşa poate fi şi direcţia achiziţiilor Tendinţa de convergenţă a serviciilor de comunicaţii fixe cu cele mobile de pe piaţa europeană nu are o singură direcţie – achiziţia jucătorilor cu reţele fixe de către cei cu reţele mobile -, ci este una bidirecţională, situaţie […]
Infolex
Mircea Asociatii
- str. Elev Ștefănescu Ștefan, nr.10, 030828 Bucureşti, România
- office@mircea.eu
- +4031.06.99.790
- + 4031.4327.294

